Beneficiile “secrete” ale sportului pentru copilul tau

Toate lucrurile pe care urmeaza sa le citesti le stim, probabil, cu totii, sau am auzit cel putin o data despre ele. Iar pentru ca nu intotdeuna tinem cont de ele, ne dorim sa ti le reamintim in randurile urmatoare. Mai departe, ramane la latitudinea ta daca vei decide sa ii oferi copilului
tau sansa de a se bucura de aceste beneficii pe care le aduce sportul.

Cand ne gandim la un sport pentru copii, primul lucru care ne trece prin minte este activitatea fizica pe care acestia o desfasoara ocazional sau sistematic, intr-un cadru mai mult sau mai putin organizat. Scopul este stabilit de fiecare in parte. Fie avem in vedere recreerea dupa o zi de scoala cu multe teme sau determinarea celor mici sa mai renunte la telefoane, tablete sau computer, fie intentionam sa existe performanta, iar sportul sa devina un stil de viata, efectele pe care le are acesta asupra trupului si ale mintii sunt, indiscutabil, miraculoase.

Dintotdeauna a existat perceptia, corecta de altfel, ca activitatea fizica este cel mai bun aliat pentru un stil de viata sanatos. Pentru orice parte a corpului nostru, activitatea sportiva aduce un plus, intareste sau vindeca. Daca ar fi sa enumeram insa toate avantajele aduse trupului, ar mai ramane prea putin timp pentru a trece in revista importanta pe care o are sportul asupra psihicului unui copil si exact acest aspect am dori sa il aducem in atentie.

Latinii ne-au lasat mostenire, printre multe altele, o zicala ce a dainuit peste secole tocmai datorita veridicitatii sale, “MENS SANA IN CORPORE SANO”, tradusa “MINTE SANATOASA IN CORP SANATOS” si devenita intre timp deviza educatiei fizice. De ce? Raspunsul este simplu: activitatea sportiva educa mintea unui copil intr-un mod bland, insa eficient, efectele vazandu-se pe termen lung.

Sportul creeaza experiente, ce formeaza la randul lor un tezaur de amintiri pe care cel mic il va avea, poate, toata viata. Primul gol dat, primul cos inscris, prima pirueta realizata, primul meci, primele aplauze, primul premiu castigat, primele lacrimi de fericire, toate acestea modeleaza personalitatea copilului, ce curand va deveni un adult care se va putea lauda cu o copilarie bogata din punct de vedere spiritual.

In al doilea rand, activitatea sportiva pune bazele unui sistem de valori, care, cultivat de la o varsta frageda, va deveni decalogul copilului si, ulterior, al adultului. Sa fii competitiv, dar si corect si demn, sa aprobi concurenta, dar, in acelasi timp, sa-ti pastrezi integritatea, sa respecti atat coechipierul, dar si adversarul, sa pierzi si, in acelasi timp, sa tii capul sus si sa feliciti invigatorul intr-un mod onorabil, sa pui intotdeauna fair-play-ul pe primul loc, sa fii disciplinat, sa tratezi cu seriozitate munca si efortul colegilor si al celor ce isi dedica timpul tie,  sunt doar cateva din lectiile pretioase pe care doar un sport, indiferent de numele sau caracteristicile acestuia, le poate oferi.

VREI  SA  ITI  INSCRII  COPILUL  LA  BASCHET?  O  POTI  FACE  AICI.

Daca temperamentul este innascut, caracterul copilului este slefuit de-a lungului vietii de fiecare experienta avuta. Responsabilizarea, angajarea in obiective comune, existenta unor compromisuri dezvolta taria de caracter. Autodisciplina, increderea in sine, automotivarea si practicarea unor ritualuri contribuie de asemenea la succesul sau in viata , pe orice plan ar dori sa activeze in viitor.

In plus, sportul contribuie la autocunoastere si autodepasire, educarea emotiilor, dezvoltarea capacitatii decizionale, chiar si sub presiunea timpului, socializarea cu ceilalti, dobandirea unor comportamente pozitive si crearea unor aspiratii ridicate.

Nu poate fi ignorat nici aportul pe care sportul il aduce dezvoltarii mentale a unui om , in special in prima parte a vietii. Pe parcursul ultimelor decade, cercetatorii in domeniu si-au facut un tel din a evidentia legatura stransa dintre activitatea fizica si dezvoltarea gandirii. Enumeram, astfel, cateva din principalele beneficii:

- Imbunatateste rezistenta fizica si creste capacitatea generala de efort;

- Dezvolta capacitati de relaxare fizica si psihica;

- Favorizeaza procesul de cunoastere al conservarii energiei , al dozarii efortului si al autocunoasterii personale;

- Favorizeaza interactiunea dintre oameni, consolideaza relatiile interumane;

- Sportul reduce considerabil efectele stresului, depresia si anxietatea si creste concentrarea psihica prin imbunatatirea vitezei de reactie si promptitudinea raspunsurilor la diversi stimuli;

- Creste increderea in sine si autosatisfactia;

- Prin sport, calitatea si durata somnului sunt considerabil imbunatatite.

Nu in ultimul rand, sportul reprezinta si o solutie pentru una din principalele probleme cu care parintii secolului XXI se confrunta: digitalizarea excesiva a hobby-urilor celor mici. Daca pana in deceniul trecut, batutul mingii sau jocurile din fata blocului erau nelipsite, indiferent de vremea de afara, in zilele noastre, parcurile sunt private de chiotul copiilor. Se mai pot observa cativa tineri care au inlocuit aerul camerei lor cu aerul de afara, insa ochii tot in telefon sunt atintiti. Este de prisos sa afirmam ca o astfel expunere necontrolata ce se transforma usor in obicei limiteaza grav dezvoltarea psiho-fizica a copilului.

Asadar, sportul devine unealta parintilor in lupta cu dependenta de tehnologie care are urmari devastatoare, atat psihice, cat si fizice (spre expemplu, obezitatea infantila). Aducerea unui copil intr-un mediu care promite integrarea intr-un colectiv, activitate fizica special gandita astfel incat sa antreneze spiritul de competitie si recompensarea in functie de rezultate pot reprezenta diferenta dintre un tanar sanatos din toate punctele de vedere si unul cu deficente fizice, spirituale si sociale.

Concluzionam prin ceea ce Ernest Hemingway afirma „Sportul te invata sa castigi, sportul te invata sa pierzi in mod demn. Sportul te invata ce este viata”.

 

Citeste si: http://basketballploiesti.ro/vino-si-tu-in-echipa-campionilor-avem-locuri-disponibile/

Comments are closed.