Ploiești Dancers și istoria unui motto devenit marcă înregistrată – „Educație prin sport”

În paralel cu activitatea desfășurată de către colegii de la Ploiești Basketball, un nou concept dinamic, adresat copiilor cu vârste fragede, dornici să facă mișcare într-un cadru organizat, să se dezvolte armonios și să deprindă tainele dansului, alături de instructori specializați, a prins rădăcini, în ultimii ani, în cadrul clubului nostru.

Vorbim despre școala de dans Ploiești Dancers, „sora” mai mică a juniorilor de la baschet, care a luat ființa în anul 2014, având, în primă fază, o singură grupă de majorete, formată din 20 de fetițe. Căutarea permanentă de tinere talente, prin organizarea, după un calendar bine stabilit, de noi selecții, în paralel cu munca depusă de Ioana Ivan, prima noastră coregrafă, alături de grupa existentă în acea perioadă, ne-a făcut ca, într-un timp relativ scurt, să ne lărgim baza de selecție și să bifăm primele apariții în cadrul unor evenimente sportive sau sociale.

Meciurile de baschet din EuroCup disputate în fața publicul ploieștean, la Sala Sporturilor Olimpia, dar și la București, în Sala Regimentului de Gardă sau chiar în Sala Polivalentă, aparițiile în deschiderea mai multor prezentări de modă ale majoretelor noastre sau vizitele repetate, alături de campionii de la baschet, în sălile de sport ale mai multor școli generale și licee, din Ploiești, parte a unor evenimente intens promovate în spațiul online, dar și în mass-media locală, au făcut ca școala Ploiești Dancers să atragă tot mai mulți copii de toate vârstele.

Abonați la podiumul de premiere

Treptat, ne-am mărit familia și obiectivele de performanță, prin atragerea de noi coregrafi care să adere la programul nostru, și am bifat rezultate frumoase, pe plan național, în ultimii doi ani:

      

  • medalie de aur în cadrul concursului „Dance for you” (Bușteni, martie 2017)
  • 2 medalii de aur la categoriile majorete și dans modern în cadrul concursului „”Flori pentru mama” (Focșani, martie 2017)
  • 3 medalii de aur și una de argint în cadrul concursului „Steluțele dansului” (Rm. Sărat, mai 2017)

 

Condiții de ultimă generație 

Cele aproximativ 100 de majorete arondate programului nostru sportiv, cu vârste cuprinse între 5-16 ani, își desfășoară antrenamentele în două locații moderne din Ploiești, ce oferă condiții la standarde ridicate. Una dintre acestea se află chiar la subsolul Sălii Sporturilor Olimpia, iar cea de-a doua se regăsește în zona de nord a orașului, într-o sală care dispune de aceleași condiții, cu lumini, parchet, oglinzi și muzică, toate în concordanță cu ultimele cerințe ale forurilor de specialitate.

Relația dintre profesor și elev, pe mâini sigure

La aproape patru ani de la înființare, Ploiești Dancers se bazează pe un colectiv tehnic unit, deschis provocărilor, dornic să performeze pe acest segment vocațional și a cărui medie de vârstă abia atinge 21 de ani. Luminița Miricioiu (18 ani), Eliza Lișiță (29 ani), Bianca Negoi (17 ani) și Andrei Sârghe (19 ani) sunt instructorii noștri alături de care dorim ca, în noul sezon competițional 2017-2018, să atingem noi borne ale existenței ca și structură sportivă și, desigur, ale performanței, obiectivul Ploiești Dancers fiind acela de a deveni, în viitorul aproapiat, una dintre cele mai respectate școli de dans din întreaga țară.

Viziune complexă și sănătoasă

 Așa cum motto-ul „mai mult decât baschet, educație prin sport” a ghidat, încă de la primii pași, activitatea colegilor de club, de la Ploiești Basketball, și în rândurile majoretelor de la Ploiești Dancers regăsim aceeași stare de spirit. Preocupați, în special, de o viață sănătoasă și echilibrată, în care sportul și activitatea fizică de orice natură să rămână la loc de cinste, instructorii noștri au valorificat acest concept prin implementarea sa în cadrul grupelor de mini-majorete existente la club și obținerea de rezultate dintre cele mai bune, într-un timp relativ scurt.

Așa cum un renumit citat relevă faptul că „sănătatea reprezintă relația dintre tine și corpul tău”, așa și instructorii noștri, fie că vorbim despre baschet, dans modern sau majorete, au urmat îndeaproape, în cadrul ședințelor de pregătire, toți pașii unui stil de viață sănătos, prin care au reușit să le sădească și celor mai mici dorința de a reuși, de a performa și, nu în ultimul rând, de a le stârni ambiția de a se autodepăși în fiecare zi.