Ionuț Urzeală

Managerul acestui proiect. S-a apropiat de baschet în calitate de suporter și a devenit, în scurt timp, iubitor al fenomenului grație fostei echipe campioane a României și, bineînțeles, a Ploieștiului. Cu studii în marketing și ani de profesat în logistică, pasiunea pentru sport a pus stăpânire pe timpul său liber. Membru fondator al galeriei „Blue Generation”, Ionuț a realizat și s-a implicat în foarte multe acțiuni întreprinse de fani, atât la sală, cât și în afara „tribunei” (acțiuni caritabile și de promovarea a baschetului, a vieții sănătoase prin sport etc.).

Punând mare preț pe valorile morale, datoriile cetățenilor și, mai ales, pe ale celor pe care ploieștenii îi aleg să îi conducă, a creat blogul www.imieRusine.ro, sperând ca la un moment dat să rămână în lipsă de subiecte când vine vorba despre orașul nostru.

Dedicat, inventiv și meticulos, Ionuț Urzeală este inițiatorul mai multor proiecte care nu puteau rămâne fără ecou în comunitate, ultimul dintre acestea, cosmetizarea transformatoarelor din Ploiești, dovedindu-se un real succes. În prezent, organizează întreaga activitate „Ploiești Basketball”, atât de la birou, cât și de pe parchet, astfel încât dumneavoastră să fiți mulțumiți, iar copiii - fericiți și entuziasmați de rolul important pe care îl au în cadrul proiectului.

No Comments Yet.

Leave a comment